10 premiere memorabile ale internetului



De la conceperea sa și până în prezent, internetul a avut o dezvoltare explozivă, devenind o parte esențială a vieții noastre de zi cu zi.

De la primul email trimis vreodată până la primul clip publicat pe YouTube, vă prezentăm câteva “premiere” interesante din istoria internetului și modul în care au evoluat lucrurile de-a lungul timpului:

 

1. Primul email trimis

În 1971, Ray Tomlinson dorea să găsească o metodă de a interacționa cu colegii săi aflați la distanță care nu răspundeau la telefon. Folosind două calculatoare, a inventat și testat primul sistem de email.

Acum, aproximativ 183 de miliarde de emailuri sunt trimise zilnic, iar numărul de conturi de email la nivel mondial se estimează să ajungă la 4,9 miliarde până la sfârșitul anului 2017.

 

2. Primul domeniu înregistrat

Primul domeniu înregistrat vreodată a fost symbolics.com, în martie 1985. Acesta a fost cumpărat de către Symbolics Computer Corporation care a ținut domeniul până în 2009, când a fost vândut către un grup de investiții din Texas.

În aprilie 2014, Verisign reportează un total de 271 milioane de domenii înregistrate, iar .com este în continuare cel mai popular TLD (top-level domain).

 

3. Primul site funcțional

Primul website de pe internet a fost creat de Tim Berners-Lee pe 6 august 1991, și poate fi vizitat și în ziua de azi. Site-ul oferă informații despre “World Wide Web,” invenția lui Berners-Lee - în esență versiunea vizuală a internetului pe care îl folosim în prezent.

Berners-Lee a inventat de asemenea și primul browser web, denumit similar, “WorldWideWeb,” care a fost lansat în decembrie 1990.

Deși este dificil de calculat numărul total de site-uri de pe internet, internetlivestats.com estimează numărul la peste 1 miliard.

 

4. Prima poză de pe internet


Tim Berners-Lee a fost cel care a uploadat și prima poză pe internet în 1992, a unui grup muzical numit Les Horribles Cernettes.

În prezent, aproximativ 1,8 miliarde de fotografii sunt uploadate zilnic.

 

5. Primul motor de căutare

Primul motor de căutare a fost Archie, lansat în 1990 de către Universitatea McGill, și permitea utilizatorilor să caute fișiere specifice pe arhivele FTP conectate la internet.

24 de ani mai târziu, Google a devenit cel mai popular motor de căutare, cu peste 45,000 de căutări pe secundă.

 

6. Primul banner publicitar


Primul banner publicitar online a fost publicat în 1994 pe hotwired.com. Banner-ul promova 7 muzee diferite de artă, și a fost sponsorizat de AT&T. Deși acesta nu a fost vizualizat de foarte mulți oameni, a primit multă atenție din partea presei.

Un raport efectuat de comScore arată că peste 5,3 trilioane de anunțuri au fost afișate utilizatorilor din SUA în 2012.

 

7. Prima tranzacție ecommerce securizată

În august 1994, s-a făcut prima tranzacție ecommerce securizată, un CD a lui Sting vândut prin NetMarket.

În 2013, s-au cheltuit peste 1,2 trilioane de dolari online, iar estimările pentru 2014 sunt de aproximativ 1,5 trilioane.

 

8. Prima persoană de pe Facebook

Primele conturi de Facebook au fost rezervate pentru teste, Mark Zuckerberg și cofondatori. Primul utilizator real, însă, a fost Arie Hasait, colegul de cameră al lui Zuckerberg, care s-a înregistrat în 2004.

Conform Facebook, în prezent sunt 1.3 miliarde de utilizatori activi.

 

9. Primul tweet

Cofondatorul Twitter, Jack Dorsey, a postat primul tweet pe data de 21 martie 2006.

În prezent, după doar 8 ani de la lansare, se trimit 500 de milioane de tweeturi în fiecare zi.

 


10. Primul clip video de pe YouTube

Jawed Karim, cofondator YouTube, a uploadat primul clip pe site în data de 23 aprilie 2005.

În prezent, se vizionează 6 miliarde de ore de clipuri în fiecare lună pe YouTube.